Dacă săptămâna trecută am scris despre un asteroid transformat în habitat uman, m‑am gândit să continui în aceeași notă de inginerie la scară mare, de data asta cu o cometă. Coautorii romanului Inima cometei propun o idee îndrăzneață pentru explorarea sistemului solar: transformarea cometei Halley într‑o navă, înceată ce‑i drept, pentru o călătorie lungă de 75 de ani până dincolo de orbita lui Neptun și înapoi. Scopul final al expediției formate din 300 de pământeni este devierea orbitei cometei într‑o poziție mai favorabilă pentru exploatarea minieră a componenților acesteia. Publicată în 1986, în același timp cu ultima apariție a cometei Halley, romanul începe în secolul 21, mai exact în 2061, când cometa urmează să pătrundă din nou în sistemul solar interior și să se apropie de Pământ.
Dar planul e dat foarte repede peste cap de o descoperire complet neașteptată: în interiorul cometei trăiesc organisme evoluate probabil independent de cele pământene încă din timpul formării sistemului solar. Hrănite de energia folosită de oameni pentru a‑și construi tunelele și locuințele în interiorul gheții antice, acestea devin din ce în ce mai active și mai agresive. Microbii atacă organismul uman și plantele pământene și se adaptează cu viteze uimitoare la medicamentele oamenilor. Ba mai mult, pământenii, acum preocupați de mediul înconjurător până la fanatism și temându‑se de contaminarea ecosistemului cu microorganisme străine și imprevizibile, refuză să mai primească înapoi membrii expediției și amenință cu distrugerea lor și a cometei dacă se îndreaptă spre planetă. Așa încât jumătatea călătoriei îi pune pe cometari în fața unei decizii dificile: încotro își vor îndrepta uriașa navă acum când scopul lor inițial e mai îndepărtat decât Soarele de‑abia vizibil?
Pe lângă inevitabila lecție de inginerie și mecanică orbitală implicată în transformarea cometei într‑o navă cu propulsie proprie și devierea către o altă orbită, romanul dezvoltă o serie de alte probleme legate de evoluția oamenilor dincolo de tradiția genetică de până acum și de definirea umanității în general. Pe Pământ au apărut oameni îmbunătățiți genetic, numiți generic Percell după geneticianul care i‑a creat, și datorită acestor calități mulți dintre membrii expediției au fost selectați dintre ei. De cealaltă parte, oamenii „puri”, Ortho – termenul grec pentru „drept” sau „corect” –, încearcă în unele țări să limiteze drepturile percell. Conflictul acesta continuă și printre membrii echipajului și definește o mare parte din personaje prin poziția mai mult sau mai puțin radicală față de această diferențiere. Personificarea radicalismului feroce e percell‑ul Otis Sergeov, care conduce această facțiune pe cometă și încearcă să‑i convingă – sau constrângă – pe restul cometarilor să direcționeze cometa spre Pământ pentru a transforma toți oamenii în hibrizi.
Povestea alternează între capitole centrate pe unul dintre cele trei personaje principale, astfel încât cititorul se află mereu aproape de centrul acțiunii. Carl Osborn e de meserie astronaut – spacer ca să folosim termenul din roman –, un percell moderat și secundul misiunii, în postul de căpitan fiind desemnat un ortho. Virginia Kaninamanu Herbert, o percell din Hawaii, e un geniu în domeniul programării; munca ei de o viață este un nou tip de computer, stocastic cu componente organice. Calitățile lui diferite de mașinile de calcul standard îl fac mai asemănător creierului uman și Virginia încearcă să dezvolte în el o personalitate artificială, numită JonVon. Saul Lintz e un genetician evreu, ortho, unul dintre cei care au participat la conceperea oamenilor modificați genetic. Cunoștințele lui sunt puse la încercare în lupta cu formele de viață autohtone, dar până la urmă soluția vine tot din partea lui: o simbioză artificială cu aceste organisme, care‑i transformă astfel chiar și pe ortho în ființe mai puțin fidele trecutului evoluționar, dar potrivite pentru supraviețuirea în inima cometei. Între el și Virginia se naște încă de la începutul misiunii o neconvențională poveste de dragoste, stârnind gelozia lui Carl. Într‑un fel, Saul și Virginia sunt personaje complementare, fiecare urmărind o formă de evoluție și nemurire transumană: ea pe calea cibernetică, el pe cea biologică, prin experimentele sale cu clone și transferul de amintiri către acestea.
Chiar dacă nu sunt prea multe romane rezultate din colaborări între doi sau mai mulți autori cu care să‑l compari, Inima Cometei e unul dintre cele mai reușite, poate chiar mai bun decât dacă ar fi scris de fiecare dintre ei separat. Și asta nu numai pentru că abordează dileme care se vor afla probabil în centrul societății noastre viitoare; are și un ritm alert, care ține cu sufletul la gură, dar nu epuizează de‑a lungul unui secol de călătorie imaginară. În final cred că cel mai bun semn al unei cărți excepționale e ca, atunci când o termini, îți dorești să mai continue, să urmeze o a doua parte. Inima Cometei e unul din puținele care a reușit să treacă de acest prag pentru mine; pur și simplu e o lume care ar putea fi extinsă și e păcat că autorii n‑au mai dorit – sau putut – să o facă.
Pe site-ul lui David Brin, unul dintre autori, puteți citi câteva fragmente din carte în engleza originală.
Post a Comment